Absolvent de jurnalistica, pasionat de fotografie si film si de 30 de ani manager al MacPixel.

© 2017 MacPixel!

filmări hd Tag

MacPixel Creative Studio / Posts tagged "filmări hd"

Nu transforma copilul în victimă! Producție video

"Nu transforma copilul în victimă!" este prima producție video realizată de către Macpixel în 2011. Filmările au avut loc în comuna timișană Margina, drept pentru care se cuvine să mulțumim autorităților locale de aici pentru sprijinul acordat, dar și locuitorilor comunei pentru care prezența echipei noastre acolo a fost ceva inedit. În pofida faptului că majoritatea celor care au participat la realizarea clipului au fost sub obiectivul camerei de filmat pentru prima oară, totul a decurs foarte bine și aș putea spune, destul de repede. Nu a fost nevoie de foarte multe duble. Am stat totuși aproape cinci ore, iar ca material filmat s-au adunat câteva zeci de minute. Din tot a trebuit să scoatem 30 de secunde. Al naibii de greu a fost. A trebuit să renunțăm la anumite părți, iar ceea ce a ieșit am postat deja pe net. Filmul face parte dintr-o serie de trei clipuri, beneficiară este Asociatia Generație Tânără România căreia de asemenea îi mulțumim pentru suport. ...