Absolvent de jurnalistica, pasionat de fotografie si film si de 25 de ani manager al MacPixel.

Follow me on instagram

© 2017 MacPixel!

Publicitate

Macpixel / Publicitate (Page 3)

Hervis își încasează clienții și pentru plasele prin care își face de fapt reclamă

Dacă ați fost atenți, în ultimele luni ale acestei toamne, panourile publicitare din Timișoara erau pline cu reclame care te făceau curios să afli locul în care îți vei găsi cele mai ieftine skiuri sau echipamente sportive. Odată cu luna decembrie am aflat că întreaga campanie era destinată reclamizării primul magazin Hervis Sports din Timişoara care a fost inaugurat la Iulius Mall. Într-un ziar local, directorul de vânzări al concernului austriac, Roland Biladt declara: „Odată cu inaugurarea noului magazin din Timişoara ne-am propus să aducem un concept occidental relativ nou pentru piaţa din România, bazat pe un mix de mărci puternice şi o politică de preţ extrem de agresivă". M-am nimerit ieri la Mall și am zis să intru să văd cu ce se laudă Hervis. Stimate domnule Roland Biladt, mixtul de mărci puternice este discutabil iar în ceea ce privește politica de prețuri extrem de agresivă, dacă ați avut în vedere faptul că prețurile practicate de către Hervis vor fi mai mari decât cele din Austria din această perioadă, atunci da, prețurile sunt extrem de agresive! Însă dacă până la urmă politica de prețuri este treaba dumneavoastră, mă voi referi la un aspect care ține de imagine. E vorba despre ambalaj domnule Biladt. E vorba despre banala pungă, de nylon sau hârtie personalizată, pe care orice magazin care se respectă nu o pune în factura sau bonul fiscal al cumpărătorului, ci o oferă gratuit acestuia. Nu am văzut pe nimeni, mai ales dintr-un magazin care se respectă, să întrebe la casă clienții, după ce aceștia au cheltuit câteva milioane în acea locatie, dacă doresc să își achizitioneze și punga cu numele magazinului pentru ca să își pună cumpărăturile în ea . Am văzut în schimb clienți ieșind de la Hervis cu marfă de milioane de lei în brațe. Dacă ar fi să intru în logica dvs. dl. Biladt aș sfătui clienții să nu accepte să vă cumpere punga pentru ca mai apoi să o plimbe prin Mall făcându-vă astfel reclamă pe banii lor....

Cronica unui eveniment ratat

Acest articol s-ar fi putut intitula foarte simplu cronica unui eveniment ratat. Duminică dimineața mi-am propus să îmi duc copiii la "Marea serbare culturală" organizată de Asociația "Cloud Factory" la Casa Tineretului din Timișoara. Le-am povestit de acasă ce lucruri frumoase au să vadă, le-am spus despre tinerii artiști pasionați care expun acolo, despre lucrurile pe care aceștia le crează, obiecte făcute de mână...

ROM o dă la întors

Cu câteva zile în urmă, atunci când am atras atenția asupra reclamei ROM am primit pe facebook un feedback, o "cugetare" de a lui Lucian Mândruță care lăsa să se înțeleagă că ROM nu numai că o va da la întors, dar că a gândit campania asta ca să trezească "sentimentul național". Am răspuns atunci dând exemplu o strategie a unui fost șef peste tot marketingul de la Coca Cola, Zyman, care după ideile strălucite pe care le-a avut în legatură cu schimbarea ambalajului băuturii răcoritoare a luat un șut în cur după ce a făcut o gaură de multe miliarde în buzunarul companiei. Acuma că o fi fost pe bune, sau că e vorba despre o cacealma la ROM, până la urmă nu o să mai știe cu exactitate nimeni. Sigur sunt însă că vânzările nu vor sta deloc bine în perioada următoare și asta în ciuda faptului că marketerii de la ROM speră că odată repusă în rafturi ciocolata cu ambalajul original lumea se va năpusti să o cumpere. ...

Reclamă de cacao cu gust discriminator

Am văzut zilele trecute la televizor noua reclamă ROM. După terminarea spotului, în primele secunde am crezut că nu prea am înțeles despre ce era vorba, apoi încetul cu încetul m-am dezmeticit și am trecut de la sentimentul de dispreț la cel de indignare. Chiar suntem proști și lipsiți de demnitate. Adică de acuma ROM, unul dintre puținele branduri care ne-a rămas "de pe vremuri" e mai bun numai pentru că steagul României a fost înlocuit cu cel american? Și de ce a fost înlocuit? Ca să se simtă românii mândri. Mă întreb ce face mult trâmbițatul CNA. Parcă stăteau cu ochii agățați pe micile ecrane în goană după vreun dezacord sau o vorbă deșucheată scăpată înainte de miezul nopții. Domnilor, asta este discriminare pe față! Să fie clar, nu am nimic cu americanii și steagul lor, dar probabil la ei în State o asemenea măgărie, cu un steag chinezesc eventual, nu ar mai fi rulat de mult. Dacă Bucureștiul permite ca asemenea reclame să ruleze poate că nu am înțeles eu bine și e timpul ca în anumite zone ale țării să înlocuim steagul tricolor cu un altul care să ne facă să ne mândrim. Asta ca să nu mai fim tentați să plecăm "oriunde în lume"....

Reclamă ridicolă

7 e cu siguranță mai mare decât doi. Cât adevăr! Pentru asta cei de la Kia, sau, mă rog, cei care le-au realizat spotul au adunat toate geniile din lume pe care le-au pus să gândească pentru a ne convinge. O garanție de 7 ani e cu siguranță mai lungă decât una de 2 ani. Am căutat să atașez video clipul campaniei dar nu e de găsit pe net și nici nu am reușit să îl înregistrez. Păcat. Am găsit însă pe site-ul producătorului de autoturisme o imagine a savanților si a descoperirii remarcabile. Dincolo de ridicolul producției, reclama se poate înscrie cu ușurință în topul celor mai proaste clipuri pe 2010. Și dacă ar fi să continuăm pe un ton glumeț, dacă așa arată geniile pământului atunci să nu ne mai mirăm că merge lumea așa de rău și nici piața auto nu se simte mai bine. ...

Reclamă greșită la pizza

În urmă cu mai ceva vreme telefonul a sunat insistent în secretariatul nostru. Aparatul era setat ca după un număr de apeluri să cupleze automat faxul. Așa s-a și întâmplat. Foaia pe care am primit-o se dorea un material promoțional pentru o pizzerie din Timișoara. O intenție mai mult decât lădabilă în condițiile economice actuale. Din păcate însă, cum se întâmplă în România de cele mai multe ori, intențiile bune, din necunoștință, din lipsă de profesionalism, ajung de cele mai multe ori la gunoi. Așa s-a întâmplat și cu foaia pe care am primit-o noi, nu înainte de a o scana pentru a o putea da exemplu celor care debutează în advertising și de ce nu poate și celor care au format numărul nostru de telefon pentru a ne-o trimite. Exemplul intră la categoria "Așa nu!" Ceea ce vedeți ține de bazele designului. Înainte de a începe să tragi linii, să dai forme, sa folosești fonturi, imaginii sau texturi, înainte de toate, trebuie să știi pe ce urmează să fie printată concepția pe care urmează să o realizezi. Pare ciudat, dar așa este, chiar înainte de a începe trebuie să ai în minte finalul. Cum va arăta. Și dacă o să luați acest sfat în considerare, atunci niciodată pe un material promoțional care urmează să fie distribuit pe fax nu veți folosi poze. Veți evita să faceți această greșeală mai cu seamă atunci când produsul căruia îi faceți reclamă este alimentar. Mâncarea, când o vedeți într-un material tipărit, trebuie să vă trezească interesul dacă e vorba de o rețetă sau pofta în cazul unei...

Expozitii si… expozitii | MacPixel Creative Studio

Expozitii si expozitii A trecut aproape o săptămână de când s-a terminat Caravan Salon, de la Duesseldorf. Am primit joi seara câteva imagini. Între timp însă, la cincizeci de kilometri de Timișoara și-a deschis porțile la Expo Arad. O manifestarea anuală dedicată producătorilor agricoli. Este primul an, după patru consecutivi, când nu am conceput nici un stand pentru aceast eveniment. Clienții noștri, firme italo-române au refuzat participarea. Totuși curiozitatea nu m-a lăsat să nu merg să văd ce se întâmplă acolo. Expo Agricola Arad...

goldenbrau

Reclama dupa multa bere?

Despre cum nu se face Imaginea asta am realizat-o zilele trecute în trafic. În prima fază m-a surprins modul total neprofesionist în care s-a realizat inscripționarea mașinii. Apoi, după ce am reușit să mă apropii și am văzut despre ce firmă e vorba. Evident mi-am pus întrebări legate de calificarea celor ce se ocupă de marketing în concernul Heineken Romania. Sau poate așa trebuia să iasă reclama...

ambalaj ratat

Ambalaj ratat pentru o firmă cu pretentii | MacPixel Creative Studio

Atunci când am gândit acest blog am avut o discuție în interiorul firmei nu atât despre cum va arăta, ci mai ales despre ce vom scrie. Am stabilit că, în principal, vom face publice proiectele la care lucrăm. Însă, ne vom da cu părerea și despre ce fac alții în materie de imagine. Bun sau rău. O noua imagine De vreo câteva zile am văzut la televizor o reclamă cu chipsuri, snacksuri, semințe...

frunza_romania_log

De ce nu aș fi ales frunza…| MacPixel Creative Studio

De ce nu as fi ales frunza? De două zile încontinuu toată lumea îi dă cu brandul de țară al României. Pe micile ecrane apar tot felul de experți. Cu toții își spun părerea despre designul frunzei. Sigur, este ușor să îți dai cu părerea despre un logo atunci când acesta este deja realizat. Spun asta din experiență. Am întâlnit foarte mulți oameni care în viața lor nu au tras trei linii dar sunt "buni" la comentat. Nu am să comentez deci originalitatea logo-ului ales de Ministerul Turismul pentru brandul de țară, chiar dacă asemănările cu frunza folosită de alte companii internaționale frizează bunul simț. Nu pun nici problema copyright-ului. Deși mă găndesc...