Design de ambalaj cu pretentii
În categoria design de ambalaj cu pretentii am încadra lucrarea realizata pentru NIC. A fost unul dintre proiectele la care ne-a plăcut foarte mult să lucrăm pentru că am avut mână liberă. Singura dorință a clientului a fost să arate bine. Asta pentru că și este vorba despre un produs, natural, care să te și facă să arăți bine. Un fel de botox, care exclude partea de injectare. Un tratament naturist care se aplică pe durata a trei luni. Pentru NIC primul pas l-a constituit realizarea logo-ului, apoi ne-am focusat pe ambalaj. A fost vorba despre cutia care să conțină și cele trei flacoane cu substanțele necesare administrării tratamentului. Am gândit o cutie a cărei închidere să nu "arate", la tăietură, straturile de carton ondulat. Cu un interior în care o formă, special creată, să susțină cele trei sticluțe. De asemenea, etichetele produselor au fost gândite într-un mod deosebit. Am folosit pe lângă, tiparul policromie, un gold metalic și în plus, lăcuire selectivă. A fost una dintre lucrările care se realizează mai rar în tipografiile din România, dar de care te bucuri atunci când ai produsul final. Pun aici câteva poze cu ambalajul și produsele să vedeți ce fain a ieșit. Chiar îl putem categorisi drept design de ambalaj cu pretentii. ...
Design de ambalaj pentru sezonul rece
Design de ambalaj pentru sezonul rece. Un nou articol adaugă gamei comercializate de către cei de la Cupio. Cupio To Go Winter Collection! Designul ambalajului este destinat ediției speciale de iarnă care este include culori strălucitoare, perfecte pentru a intra în atmosfera magică a lunilor de iarnă. ...
Design de ambalaj pentru produse de make up
Design de ambalaj pentru produse de make-up. Un nou articol de adaugă gamei comercializate de către cei de la Cupio. Vorbim aici de uleiul esențial extras din ceai verde pentru care am realizat conceptul de ambalaj. ...
Website design Natural Imprinting Cosmetic
După ce am realizat logo-ul companiei, cei de la Natural Imprinting Cosmetics ne-au rugat să ne ocupăm și de designul site-ului companiei. Aveți în imagine homepage-ul și tot aici linkul pentru cei care și vor să viziteze domeniul....
Design de ambalaj rujuri lichide
Design de ambalaj pentru rujuri lichide. Vă spuneam zilele trecute că o nouă firmă a intrat în portofoliul MacPixel. MUAH. După ce am publicat materialele realizate pentru identitatea vizuală a companiei respective, iată că acum vă putem arăta și designul de ambalaj pentru primele produse introduse deja pe piață. Este vorba despre cutiuțele și sticluțele din gama de rujuri lichide pe care MUAH le vinde în România....
Servicii design de ambalaj pentru lacuri de unghii
Cupio este prime primele companii de pe piața de make up. Firma ofera o gamă foarte largă de lacuri și geluri pentru unghii. În spatele apariției fiecărei sticluțe stă designul realizat la MacPixel....
Design ambalaj sticluta lac de unghii
Design de ambalaj sticluta pentru lac de unghii. Unul dintre produsele comercializate de către Cupio....
Brosura Pure Stem
Brosura Pure Stem. Tiparita pe hartie Fedrigoni Stucco Gesso...
Design ambalaj prosoape din hartie
Chiar dacă vorbim despre niște simple prosoape din hârtie care se folosesc în special în manichiură, atunci când acestea sunt oferite de un brand și ambalajul lor trebuie sa arate corespunzător....
Design si print catalog
Design si print catalog. O zi intreaga ne-am aflat in fabrica de sandwichuri Funky Fresh, la Bucuresti. Am pozat tot ce s-a putut. Am surprins lumea la lucru, am tras in cadru toate produsele, sandwichuri, salate, tortilla...